ADN - ACTIVARE, VINDECARE ȘI ILUMINARE
ADN - ACTIVARE, VINDECARE ȘI ILUMINARE de Sol Luckman
Totul este energie. Einstein a stabilit
definitiv acest lucru prin faimoasa sa teoremă E=MC², care demonstrează
schimbul dintre energie şi materie. În ceea ce priveşte materia, Einstein a
remarcat: „Ne-am înşelat cu toţii. Ce credeam a fi materie, nu era decât
energie cu vibraţie suficient de joasă pentru a fi percepută de simţuri.
Materia ca atare nici nu există”. Ca argument, acest adevăr validat acum de fizica
cuantică era cunoscut de vechii hinduşi atunci când făceau referiri la termenul
de maya, însemnând iluzia deseori confundată cu realitatea. Energia (inclusiv
materia) e simplă conştienţă şi invers.
Conceptul că totul este energie sau
conştienţă are o legătură directă cu biologia umană. Vechea perspectivă
materialistă care priveşte corpul uman ca pe o maşinărie care funcţionează pe
bază de energie dar are o existenţă cumva separată de ea, cedează teren
evidenţei de necontestat că suntem şi manifestări ale energiei conştiente.
Modelul holografic descrie aşa-zisul univers fizic în termenii interferenţei
frecvenţelor electromagnetice care au ca rezultat proiecţia iluziilor
şovăielnice pe care le avem despre noi şi univers.
Într-una din cărţile clasice despre
vindecarea energetică, Medicina vibraţională, dr. Richard Gerber
concluzionează că materia, inclusiv celula umană, este de fapt „lumină
solidificată”. Cercetătorul de frunte în domeniul vindecării, dr. Leonard
Horowitz, ajunge exact la aceeaşi concluzie, afirmând fără echivoc în
cartea ADN - piraţii spiralei secrete că oamenii sunt „lumină
cristalizată şi precipitată”. Această demonstraţie vine în acord nu numai cu
modelul holografic şi cercetările recente ruseşti despre energia de torsiune,
dar şi cu descoperirile din domeniile de vârf ale fizicii cuantice, care au
demonstrat că lumina (la fel ca şi ADN-ul) are capacitatea de a transporta şi
memora date.
Lumina ca informaţie sau „lumina în
formaţie” este o veche noţiune, tratată de secole de diferite modele ale
geometriei sacre. Alţii au sugerat că îngerii, adesea descrişi ca mesageri
divini, sunt în realitate unghiuri (angles) sau raze de lumină care
convertesc informaţia (experienţa tipică este „inspiraţia”) provenită de la o
sursă celestă. Această concepţie, extinsă asupra luminii ca formă de conştienţă
de exemplu, stă la baza viziunii toltece asupra lumii a lui Don Miguel Ruiz,
doctor în medicină, şaman şi autor al best-seller-ului Cele patru
convenţii.
Noi cercetări în neurologie indică
faptul că fenomenala capacitate a creierului uman, chiar operând sub zece
procente din capacitate, este nu numai o rezultantă a biochimiei, dar şi a
impresionantei abilităţi de a funcţiona ca o arhivă holografică de stocat date
şi ca sistem de redare (unitate de hard) ce utilizează diferite unghiuri de
lumină pentru a citi informaţia (software). Acest lucru atrage după sine
analogia dintre creierul uman şi un biocomputer holografic super sofisticat
care operează pe baza frecvenţelor electromagnetice, demonstrând funcţionarea
similară a ADN-ului.
Se consideră astfel că biologia umană
are o natură electromagnetică. După cum a observat dr. Deepak Chopra, celulele
umane, departe de fi simple recipiente funcţionale, sunt în realitate câmpuri
electromagnetice saturate cu posibilităţi şi potenţiale.
Frecvenţele electromagnetice pot fi
observate cu claritate în aura umană. În prezent este general acceptat faptul
că oamenii posedă o aură detectabilă. Timp de mai multe decade, fotografia
Kirlian a surprins în jurul corpului un halou iridiscent. Recent, dr. Valerie
Hunt, profesor la Universitatea UCLA şi autor al cărţii Mintea infinită,
certifică faptul că ştiinţa vibraţiilor conştienţei umane a măsurat efectiv
aura umană cu un aparat EEG. La începutul secolului XX, s-a emis teoria despre
compunerea aurei din diferite benzi de frecvenţă electromagnetică numite
câmpuri aurice, care guvernează aspectele distincte ale biologiei, psihologiei
şi spiritualităţii umane.
De asemenea, fiecărui câmp
electromagnetic îi corespunde o dimensiune specifică, cu care se află în
interacţiune. Spre exemplu, al treilea câmp este cheia către dimensiunea a treia.
Ansamblul câmpurilor electromagnetice poate fi asemănat cu o matrice
geometrică, un fel de „scară a lui Iacob” care permite accesul către domenii de
frecvenţă din ce în ce mai subtile. Această lărgire a percepţiei până la
cuprinderea întregului spectru al câmpurilor aurice şi al chakrelor
corespondente este ceea ce înseamnă a deveni ”multidimensionali”.
Conform spuselor lui Gregg Braden în
cartea Codul lui Dumnezeu, străvechiul nume ebraic din 4 litere
pentru Dumnezeu reprezintă de fapt codul ADN bazat pe compoziţia chimică a
codului genetic. „Aplicând această descoperire limbajului vieţii - scrie Braden
- simbolurile elementelor familiare hidrogen, azot, oxigen şi carbon pot fi
înlocuite cu literele cheie, astfel, codul vieţii e transformat în cuvintele
unui mesaj etern citit în felul următor: Dumnezeul/Etern din corp. Dacă
Dumnezeu se află într-adevăr în corp, iar din perspectivă evoluţionistă
conştiinţa şi fiziologia sunt interdependente, atunci trebuie să ţinem cont că
această divină conştienţă este accesibilă fizic.
Unul din aspectele şocante ale ADN-ului
este procentul mic de 10% – sau de 3%, după unii – activ la majoritatea
oamenilor. Restul a fost etichetat de ştiinţă ca „deşeu”. E interesant faptul
că acest procent activ de maximum 10% este egal cu procentul în care ne
utilizăm capacitatea creierului. Şi mai incitant este faptul că, potrivit
unuia dintre cele mai recente modele ştiinţifice, teoria string-urilor, mai
puţin de 10% din materia universului este vizibilă. Celelalte 90 de procente mai
sunt numite şi „materie întunecată”, care ar putea foarte bine să existe în
alte dimensiuni.
Este posibil ca porţiunea de „deşeu”
din ADN să conţină un potenţial transformativ? Ar putea el să activeze cumva
partea nefolosită a creierelor noastre? E posibil ca această activare a
creierului să realizeze deşteptarea facultăţilor noastre de percepţie divină,
îngăduindu-ne să avansăm pe scara multidimensională a câmpurilor noastre
electromagnetice, având experienţa procentului invizibil de 90% din univers? Potrivit
preceptului validat de timp: „După cum e deasupra, aşa şi dedesubt”, trezirea
acestor facultăţi în tot mai mulţi oameni, în special în copiii de azi cu
înzestrări deosebite, ar putea avea vreo legătură cu intensificarea
super-luminii emanate din Centrul Galactic? Mulţi cred că răspunsul la aceste
întrebări este un DA categoric. Potrivit autorului William Henry, „Fizicienii
au convenit că un ocean vast de chintesenţe, invizibil telescoapelor noastre,
înconjoară galaxiile vizibile. Dacă au dreptate, aceastămaterie întunecată,
care se compune din ceea ce noi credem că se află acolo, departe, în
spaţiu este prezentă şi aici, printre noi, iar aceasta
atrage după sine presupunerea că o parte de 9 /10 din noi reprezintă o
necunoscută.
Braden, care şi-a început cariera ca
geolog, a fost unul dintre primii observatori ai comunităţii ştiinţifice care a
teoretizat, pe baza schimbărilor terestre observabile, că planeta noastră trece
prin experienţa creşterii frecvenţei vibraţionale care va activa în final potenţialul
adormit al ADN-ului. După cum a detaliat în cartea sa, Trezirea la
punctul zero, această activare evolutivă sau iniţiere colectivă se referă
probabil la creşterea frecvenţei de vibraţie armonică a Pământului, cunoscută
sub numele de frecvenţa lui Schumann. Deşi este un subiect controversat în
lumea ştiinţifică, unii cercetători cred că un anume aspect înalt vibraţional
al Pământului se află în continuă evoluţie. Probabil că noi date vor ajuta la
înţelegerea colectivă a acestor aspecte.
Braden argumentează faptul că ipotetica
creştere a frecvenţei, care s-ar putea să aibă legătură cu densitatea sau
strălucirea „informaţiei luminoase” derivată din intensa activitate celestă, va
avea ca rezultat formarea de noi combinaţii de aminoacizi şi, în esenţă, de noi
combinaţii ADN. Din perspectiva geneticii, pare hazardată afirmaţia că specia
umană evoluează într-o formă nouă. Nu e nici pe departe la fel de ciudat cum ar
putea părea la prima vedere, dacă ţinem cont de capacitatea de învăţare şi de
adaptabilitatea spectaculoasă a ADN-ului. În unele cazuri recente,
sintagma biologie cuantică a apărut ca reacţie la
evidenţierea, chipurile tăinuită, a dovezilor despre activarea celui de-al
treilea strat de ADN uman, sub formă de triplu helix. Cred că existenţa celui
de-al treilea strat de ADN este o realitate. Totuşi, chiar dacă ar fi o simplă
metaforă pentru evoluţia inteligenţei latente din ADN, noţiunea de triplu helix
are o anumită valoare conceptuală.
Referitor la posibilitatea apariţiei
unui nou genotip uman, Judith Bluestone Polich scrie în Reîntoarcerea
copiilor luminii despre „codurile pentru trezirea moştenirii noastre
ancestrale – adică a luminii interioare – ce zac undeva ascunse în structura
ADN-ului: „Noua conştienţă colectivă evoluează odată cu revenirea individuală a
memoriei despre fiinţele care suntem. De îndată ce această revizuire va atinge
masa critică, se va declanşa un salt cuantic evolutiv al noii specii umane,
care este îndelung aşteptata şi înzestrata specie umană spirituală, cunoscută
de civilizaţiile ancestrale sub numele de copii ai luminii”.
Referitor la subiectul apariţiei unui
nou genotip uman, Bluestone Polich scrie: „Codurile trezirii la moştenirea
noastră ancestrală – cu alte cuvinte lumina interioară – ar putea fi ascunse în
interiorul structurii ADN-ului”. Noua conştienţă se naşte pe măsură ce
indivizii îşi recapătă amintirea despre fiinţa pe care o reprezintă. Odată cu
atingerea nivelului critic a masei revizioniştilor se va declanşa un salt
evolutiv cuantic al speciei umane, ducând la apariţia mult-aşteptatului şi
înzestratului model de Uman spiritual, amintit de culturile antice drept
copilul luminii.
Toate fiinţele vii emit lumină.
Anticipând ultimele cercetări ruseşti din domeniul „geneticii undelor”, în
1920, un alt om de ştiinţă rus, Alexander Gurvich, a lansat în premieră
conceptul de emisie a frecvenţelor de lumină prin intermediul „razelor
mitogene” din celulele umane. Cam în aceeaşi perioadă, în Germania, Marco
Bischof a publicat un material convingător intitulat Biofotonii -
lumina din celulele noastre. Prin 1974, teoria biofotonilor, emisă de
savantul german Fritz-Albert Popp (biofizician la Universitatea Marburg) a
confirmat ipoteza despre mitogenie, demonstrând că ADN-ul generează
bioluminiscenţă. Teoria lui Popp a fost confirmată de Herbert Froelich şi
laureatul cu premiul Nobel, Ilya Prigogine.
În cercurile de biologie se acordă tot
mai multă atenţie sistemului numit „comunicaţie cu lumină biofotonică”,
esenţial în multe din procesele de autoreglare specifice organismelor vii.
Holograma celulară corespondentă a sistemului nervos, această reţea de
comunicaţie sofisticată care utilizează lumina la transferul de date, operează
mult mai rapid decât sistemul nervos fizic şi poate fi considerată un
biocomputer cuantic în timp real (adică execută mai multe task-uri paralele în
acelaşi timp), ceea ce permite stabilirea unei interfeţe electromagnetice
directe cu mediul ambiant al individului.
„Învăţăturile orientale ne spun că
lumina vie este codificată în interiorul formei noastre”, afirmă Polich.
„Conceptul străvechi despre macrocosmos văzut ca un microcosmos ne spune că
lumina divină înaltă este reflectată în corpul uman. Cu alte cuvinte, umanul
spiritual are codificată în sine o amprentă genetică divină”. Acest model
divin, pe care Polich îl numea Adam Kadmon, potrivit tradiţiei cabalei, se mai
numeşte şi corp de lumină. Corpul de lumină nu este un concept ezoteric ci o
realitate biologică, o realitate care a dat naştere noii biochimii spirituale
şi geneticii care admite încorporarea deplinei lumini, conştienţei unitare la
nivelul fiecărei celule a corpului.
Corpul de lumină începe să se manifeste
atunci când codurile adormite ale ADN-ului sunt reactivate de energiile de
torsiune, în special de undele sonore şi luminoase de vibraţie înaltă, astfel
încât celulele noastre încep să recunoască lumina ca pe o sursă de energie şi
să o metabolizeze, asemenea plantelor în procesul de fotosinteză. Printre multe
alte avantaje, această evoluţie celulară este responsabilă de creşterea
semnificativă a metabolismului celular, ajutând la detoxifierea, rehidratarea
şi, în ultimă instanţă, la regenerarea corpului. În acest proces de
transformare profundă, cristalele lichide din celule evoluează de la structura
primitivă cubică sau hexagonală observată în ţesuturile umane obişnuite, la
ceea ce am numit tetrahedroane stelare. Această modificare structurală este
extrem de consecventă. Unghiurile legăturilor hidrogenate din moleculele de apă
se măresc şi devin tetrahedroane intercalate, astfel că ele pot susţine mai
multă lumină sau energie fotonică rezultată parţial din însăşi expansionarea
legăturilor hidrogenate. Aceste structuri, care formează o matrice lichidă a
noului sânge şi ţesuturi, seamănă cu steaua tridimensională a lui David sau cu
merkabele moleculare. Merkabah este un vechi concept din cabală, care înseamnă
„vehicul de lumină”. Acest lucru explică confuzia creată adesea în jurul
conceptului de merkabah, considerat a fi un fel de navetă spaţială. Ironia face
ca merkabah să fie într-adevăr o formă de vehicul spaţial însă este vorba
despre corpul individual de lumină activat genetic. După Barbara Marciniak,
merkabah simbolizează fiinţa umană complet eliberată. Corpul de lumină este
corpul care a trecut prin mutaţia totală a speciei. El poate jongla cu
realităţile prin schimbarea perspectivei de conştienţă, la fel cum sunt
schimbate canalele TV cu telecomanda. Similar, Taschira Tachi-ren, în
lucrarea Ce este corpul de lumină,descrie merkabah ca pe o
structură cristalină luminoasă, ce permite transcenderea spaţiului, timpului,
dimensiunilor şi integrarea lor în totalitatea sinelui”.
Corpul de lumină rezultă din şi
operează prin întruparea luminii sau conştienţei înalte. El reprezintă
rezultatul natural al evoluţiei de perspectivă spre iluminare, care are loc,
după multe indicii, la scară planetară. Din această perspectivă, poate că nu
există un fenomen de ascensiune, ci mai curând o descindere a luminii în formă
fizică. Corpul de lumină poate fi literalmente acea navetă spaţială care ne
permite călătoria spre stele. Tachi-ren vede evoluţia corpului de lumină ca pe
un element în cadrul unui proces mult mai extins, prin care toate planurile şi
dimensiunile revin înapoi la sursa acestui univers, iar acesta la rândul lui se
contopeşte cu alte sisteme-sursă şi tot aşa, până la contopirea lor în Unic.
Oricum am defini reîntoarcerea acasă, corpul de lumină este vehiculul care duce
acolo.
Comentarii
Trimiteți un comentariu