Biotransformări sub influenţa psihicului de Cristian Mureşanu

    GEN. PROF. DR. CONSTANTIN DUMITRU DULCAN, MEDIC NEUROLOG :

      Cartea „Biotransformări sub influenţa psihicului” scrisă de Cristian Mureşanu, are un titlu
incitant, cu rezonanţe care trimit în teritoriul performanţelor, ce ţin de magic,
de fabulos. Concret, este vorba de o experienţă, care îşi are originea în
tradiţiile spirituale orientale, şi care constă în „trans-sublimarea”, cum o
numeşte autorul, în transformarea energiei genezice în energie mentală în
scopul superizării, al amplificării funcţiilor psihice şi intelectuale.
După afirmaţia autorului, această experienţă, la care au acces puţini
muritori, i-ar fi cerut 14 ani de căutare, de efort şi de perseverenţă până la
finalizarea sa.

Fiind o experienţă eminamente subiectivă, strict personală, greu de
obiectivizat, eu nu pot nici să confirm şi nici să infirm afirmaţia autorului
referitor la reuşita încercării sale. Dar pot afirma cu certitudine că astfel de
experienţe sunt citate în viaţa multora dintre maeştrii tradiţiilor orientale care au făcut obiectul studiilor
întreprinse în laboratoare din Occident prin mijloace ştiinţifice de care se dispune astăzi.
Autorul, Cristian Mureşanu, nu se limitează însă doar la expunerea drumului parcurs în
demersul său experienţial, ci îşi propune un obiectiv mult mai pretenţios, explicarea în termeni
ştiinţifici a fenomenului de trezire a energiei Kundalini, cum este numit în literatura dedicată
domeniului. Recurge în acest scop la o serie de date venite dintr-o mulţime de arii ale ştiinţelor
chimie, fizică, biologie, fiziologie, filozofie, etc – într-un limbaj adesea neconvenţional, neuzitat,
original şi tehnicist care poate face lectura uneori mai dificilă.

Tema principală, în jurul căreia Cristian Mureşanu ţese o complicată şi complexă expunere de
date, este aceea a capacităţii celulei vii de a transmuta materia dintr-o formă în alta. Invocă în acest
sens binecunoscutele lucrări ale lui Louis Kervran (1972) privind transmutarea elementelor chimice
cât şi ale altor cercetători. Conştient de limitele dogmatice, care apar în interpretarea oricărui fenomen
neconvenţional, nu se descurajează ci continuă, cu o perseverenţă deosebită, să descopere continuu
noi argumente în sprijinul obiectivului propus.

Referitor la capacitatea organismului uman de a-şi utiliza resursele interne în diverse moduri,
prin controlul conştient al gândirii, avem astăzi o mulţime de dovezi incontestabile venite din teritoriul
ştiinţelor neurocognitive. Încă din 1981 am îndrăznit să afirm, în baza unor deducţii logice, că toate
celulele vii, inclusiv cele ale organismului nostru, posedă capacitatea de a-şi rezolva propriile
probleme ridicate de existenţa sa, ceea ce, în termenii utilizaţi de mine, corespundea unei definiţii
pentru inteligenţă.
Cu alte cuvinte, fiecare celulă îşi are propria sa inteligenţă care se manifestă atât la nivelul
celulei, care are statut individual de existenţă (fiind monocelulare), cât şi atunci când se află într-un
organism pluricelular. În consecinţă, în controlul gândirii asupra structurilor noastre componente se
stabileşte un contact între cele două niveluri de înteligenţă – cel celular şi cel mental.
Prin gândirea raţională ne exprimăm intenţiile, voinţa, modul de funcţionare şi de structurare pe
care dorim să-l împrimăm oricăruia dintre elementele componente ale organismului nostru – fie în
scop de vindecare, de antrenament, sau de dezvoltare a unor capacităţi deosebite cum este în cazul
discutat în această carte.
Am demonstrat, cu mulţi ani în urmă, că gândurile noastre nu sunt emanaţii abstracte ale unui
substrat material, conţinut de creier, ci sunt câmpuri de energie, purtătoare de informaţie, care au
capacitatea de a se propaga la fel ca orice câmp electromagnetic şi de a exercita un efect de
organizare şi structurare asupra materiei. Din datele oferite de fizica cuantică, ştim în prezent că
există o relaţie de implicare a conştiinţei la nivelul cuantic al materiei, că fie şi numai prin simpla
noastră prezenţă în lume nu putem rămâne doar simpli observatori, ci suntem în acelaşi timp şi
participanţi.
La nivel neurofiziologic orice informaţie nouă îşi construieşte o reţea neuronală proprie, cu noi
sinapse şi neuromediatori. Utilizarea acestor reţele neuronale un timp suficient, prin repetiţie, va
determina o memorare de lungă durată la nivel de hipocamp, sediul memoriei noastre de lungă
durată, inclusiv o achiziţie de noi neuroni, exercitând în acest fel şi un efect de natură morfogenetică.
Conform celor expuse, avem elementele necesare pentru înţelegerea capacităţii de modelare,
prin voinţă, a propriei noastre fiziologii şi în anumite limite chiar a propriei noastre morfologii.
Voi analiza şi câteva date referitoare la concepţia asupra sexualităţii în spiritualitatea orientală.
În călătoriile mele de studii efectuate în China, India, Japonia şi Coreea am observat că întreaga arie
geografică are un filon filozofic şi spiritual comun, dar cu diferenţieri impuse de limba şi tradiţiile
specifice, de particularităţile lor etnice şi culturale.
În linii generale, conservarea energiei sexuale, prin cheltuirea ei raţională, după norme bine
precizate de spiritualitatea lor tradiţională, în scopul păstrării vitalităţii, a creşterii longevităţii şi a
augmentării capacităţii mentale, o găsim comentată în termeni similari în întreaga arie geografică
menţionată.
În doxologia orientală tradiţională accentul nu este pus pe structura fizică a organismului ca în
medicina occidentală ci pe conceptul de energie, denumit prana în spiritualitatea hindusă şi Qi în cea
chineză. Fiinţa umană este circumscrisă în limita a doi poli – cerebral şi sexual, corespunzându-le
energia psihică (mentală) şi respectiv cea sexuală. În cei doi poli natura pare să fi format cea mai
mare investiţie de energie şi inteligenţă. Prin unul este exprimată orientarea în mediu, adaptarea la
diversitatea condiţiilor de viaţă şi controlul întregii funcţionalităţi a organismului. Cel de al doilea pol
asigură rolul de conservare a speciei prin funcţia de reproducere.
Ambele energii formează o unitate funcţională aflându-se într-un raport de determinare
reciprocă, fie amplificându-se reciproc, fie epuizându-se. Consumul excesiv de o parte epuizează şi
polul opus părând să aibe o sursă de energie comună, aşa după cum de altfel o şi afirmă sursele
documentare în domeniu.

Având o sursă comună de energie, energia sexuală este extrasă din aceea a tuturor celulelor
noastre, inclusiv nervoase. Derivă de aici şi epuizarea fizică şi psihică după consumul excesiv.
Ambelor tipuri de energii li se atribuie o natură informaţională constituind sursa vieţii, a gândirii, a
cunoaşterii şi a creaţiei. Consumul excesiv al energiei sexuale, spun sursele în domeniu, are ca
rezultat epuizarea şi a resurselor cognitive şi creatoare. De aici preocuparea pentru consumul raţional
al acestei energii (uz dar nu abuz) ca şi pentru conservarea acesteia în scopul amplificării energiei
mentale şi a vitalităţii biologice.
Antichitatea orientală avea cu totul altă viziune, decât noi cei de astăzi, asupra sexualităţii. Ei
situau sediul energiei sexuale la baza coloanei vertebrale, văzând-o ca pe o forţă latentă, numită
Kundalini, de care depinde vitalitatea, forţa de exprimare şi funcţia ereditară. Cele două tipuri de
energie ar comunica prin canale situate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Energia sexuală
este înţeleasă ca fiind un capital fix, programat ereditar şi prin care trăim până la epuizarea sa. O
putem consuma, cheltui mai repede sau mai lent, după cum dorim, dar nu o putem adăuga ci doar
conserva.
Se înţelege acum de ce consumul excesiv al energiei sexuale conduce la epuizarea
potenţialului mental, vital şi de unde s-a născut necesitatea conservării acestei energii. Este uşor de
înţeles că această concepţie este complet opusă mentalităţii consumiste, susţinută chiar de voci care
vor să pară a avea o motivare ştiinţifică (?!), în realitate fiind doar un ecou (dezinteresat ?) al societăţii
de consum.
Şcolile orientale tradiţionale au eleborat tehnici de sublimare, superizare sau de transformare a
unei părţi din energia sexuală în energie mentală prin ascensionarea acesteia de la baza coloanei
vertebrale de-a lungul celor două canale enunţate, spre polul cerebral. Este tehnica de ascensionare
sau de trezire a lui Kundalini. Aceasta este experienţa despre care Cristian Mureşanu ne scrie în
cartea sa.
Dacă un om de lângă noi îşi asumă responsabilitatea unui demers pe cât de util, tot pe atât de
interesant ca performanţă, cu atât mai bine pentru sine. Este oricum un reper deosebit de interesant
din biologia noastră asupra căruia cândva fiziologia viitorului se va opri cu certitudine.
Gen. Prof. Dr. Constantin Dumitru Dulcan.