Frumusetea

      Frumusetea


   Mereu auzim spunandu-se: "Nu conteaza frumusetea exterioara, ci frumusetea interioara."
Dar nimic nu e mai fals decat cuvintele astea.
Daca ar fi asa, de ce s-ar stradui florile atata ca sa atraga albinele?
Si de ce s-ar transforma picaturile de ploaie intr-un curcubeu cand intalnesc soarele?
Pentru ca natura jinduieste dupa frumusete. Si nu este multumita decat atunci cand ea poate fi preamarita. 
   Frumusetea exterioara este partea vizibila a frumusetii interioare. Si ea se manifesta prin lumina care iese din ochii fiecaruia. Nu are a face daca persoana e prost imbracata, daca nu respecta canoanele elegantei sau daca nici macar nu se sinchiseste de parerea celor care ii stau in preajma. Ochii sunt oglinda sufletului si reflecta tot ce pare a fi ascuns.
Dar dincolo de puterea de a straluci, ochii mai au o virtute: sunt o oglinda.
  Si reflecta pe cine ii admira. Astfel, daca sufletul celui care observa este intunecat, el isi va va vedea intotdeauna propia uratenie. Deoarece, ca orice oglinda, ochii  inapoiaza fiecaruia dintre noi imaginea propiului nostru chip.
   Frumusetea este prezenta in tot ce a fost creat. Dar primejdia consta in faptul ca noi, oamenii, fiinte adeseori foarte indepartate de Energia Divina, ne lasam inrauriti de judecata straina.
   Tagaduim propria frumusete pentru ca ceilalti nu pot sau nu vor sa o recunoasca.
In loc sa acceptam cine suntem, cautam sa imitam ce vedem in jur.
Cautam sa fim aceia despre care toti spun "ce dragut!" Treptat sufletul nostru se istoveste, vointa ni se slabeste si puterea de a impodobi lumea dispare.
   Uitam ca lumea este ceea ce ne inchipuim ca este.
Incetam sa mai fim stralucirea lunii si devenim baltoaca de apa care o reflecta. A doua zi, soarele va face sa se evapore apa, si nu va ramane nimic.
  Totul pentru ca intr-o zi cineva a spus: "Esti urat!". Sau altul a comentat: "E frumoasa". Cu doar doua cuvinte, au reusit sa ne rapeasca toata increderea pe care o aveam in noi insine. Si asta ne face urati. Si ne umple de amaraciune.

    In acea clipa gasim alinare in ceea ce se cheama "intelepciune":  o seama de idei rostite de oameni                care cauta sa defineasca lumea, in loc sa respecte misterul vietii. Ei cunosc regulile,                              regulamentele, masurile, si cauta sa stabileasca in model de comportament.
Falsa intelepciune pare sa spuna: "Nu te preocupa de frumusete, pentru ca este superficiala si trecatoare".
   Asta nu e adevarat. Toate fiintele de sub soare, de la pasari pana la munti, de la flori, pana la rauri, reflecta miracolul creatiei.
 Daca nu ii vom lasa pe altii sa defineasca cine suntem, atunci incetul cu incetul vom fi in stare sa facem sa straluceasca soarele care se afla in sufeltul nostru.
 Iubirea trece prin preajma si spune: "Nu te vazusem pana azi".
Iar sufletul nostru raspunde: "Fii mai atenta, pentru ca sunt aici. A trebuit ca o briza sa scuture praful de pe ochii tai, dar, acum ca m-ai recunoscut, nu ma parasi iar, de vreme ce toti jintuiesc dupa frumusete".
    Frumos nu inseamna la fel, ci deosebit. Nu ne putem inchipui o girafa fara gatul ei lung sau un cactus fara tepi. Piscurile mereu altfel ale muntilor ce ne inconjoara ii fac impunatori. Daca mana omului ar incerca sa le dea tutror aceasi forma, nu ar mai trezi respect.
  Ceea ce pare imperfect este tocmai ce ne surprinde si ne atrage.
Cand privim un cedru, nu ne spunem: "Ramurile lui  ar trebui sa aiba toate aceeasi grosime". Ne spunem: "E puternic." 
  Cand vedem un sarpe, nu spunem niciodata: "Se taraste pe jos, in timp ce eu umblu cu capul ridicat". 
Gandim: "Desi e mic, are pielea colorata, se misca elegant si e mai puternic decat mine".
   Cand camila strabate desertul si ne duce acolo unde vrem sa ajungem, nu ne spunem niciodata: "Are cocoasa si dinti urati".  Gandim: "E demna de dragostea mea pentru loialitate si ajutor. Fara ea nu as putea niciodata sa cunosc lumea".
 Un apus de soare e intotdeauna mai frumos cand cerul este acoperit de nori neregulati, pentru ca numai asa poate crepusculul sa reflecte nenumaratele culori din care sunt alcatuite visurile si versurile poetului.
     
     Vai de cei care gandesc: "Nu sunt frumos, pentru ca Iubirea nu a batut la usa mea". De fapt, Iubirea a batut dar ei nu au deschis, fiindca nu erau pregatiti s-o primeasca. 
Incercau sa se gateasca, cand de fapt erau deja gata.
Incercau sa-i imite pe ceilalti, cand Iubirea cauta ceva fara pereche.
Incercau sa reflecte ce venea de afara si au uitat de Lumina mai puternica ce venea din interior.


   

Manuscrisul de la Accara  -  Paulo Coelho

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Citate ale unor vegetarieni renumiti

Evanghelia eseniana a pacii

Paste Fericit !!!