Esenienii

Misteriosii Esenieni:



Cunoscuţi şi sub denumirea de „Elita” sau „Cei Aleşi” esenienii au fost primii oameni care au condamnat, în mod deschis, sclavia, folosirea de servitori şi uciderea de animale pentru hrană, întrucât considerau că munca fizică este o comuniune vindecătoare cu pământul, ei erau agricultori, trăind
aproape de pământul care le dăduse naştere. Esenienii vedeau în rugăciune limbajul prin care puteau cinsti natura şi inteligenţa creativă a cosmosului - iar ei nu făceau nici o distincţie între
acestea două. 
Practicau rugăciunea în mod regulat. Prima rugăciune a zilei avea loc în întunericul ce preceda apariţia
zorilor, când se pregăteau să lucreze câmpul. Aceasta era urmată de rugăciuni înainte şi după fiecare masă, iar ultima rugăciune era cea de la culcare. Vedeau în practica rugăciunii mai degrabă
o oportunitate de a participa la procesul de creaţie a propriilor lor vieţi, şi nu un ritual structurat, necesar a fi urmat pe parcursul zilei.
     Vegetarieni stricţi în raport cu standardele de azi, membrii comunităţilor eseniene se abţineau de la consumul de carne animală, alimente cu sânge şi de băuturi obţinute prin fermentare.
Poate că una dintre cele mai clare explicaţii cu privire la dieta lor o găsim în acest pasaj din Manuscrisele de la Marea Moartă:
„Nu omorî hrana care intră în gura ta. Pentru că, dacă mănânci hrană vie, vei fi mai viu, dar, dacă îţi omori hrana, hrana moartă te va omorî şi ea pe tine. Căci viaţa vine doar din viaţă şi moartea vine, întotdeauna, din moarte. Asta, deoarece tot ceea ce îţi omoară alimentele, îţi omoară şi ţie corpul!'9 Stilul lor de
viaţă le permitea să atingă vârste înaintate, ajungând până la 120 de ani sau mai mult, bucurându-se de vitalitate şi rezistenţă.
Esenienii erau cărturari meticuloşi, care îşi consemnau tradiţiile pentru generaţiile viitoare, pe care şi le puteau doar imagina. Poate că cel mai bun exemplu al muncii lor poate fi văzut în
bibliotecile secrete pe care le-au lăsat în întreaga lume. Ca nişte capsule ale timpului plasate metodic, manuscrisele prezintă instantanee ale gândirii unui popor străvechi şi ale unei
înţelepciuni uitate. Care este mesajul lor pentru noi, cei de azi?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Citate ale unor vegetarieni renumiti

Evanghelia eseniana a pacii

Paste Fericit !!!